Sunday, July 24, 2011

Purificarea apei de baut cu argila


Apa de la robinet se poate purifica suplimentar printr-o metodă foarte simplă, cu ajutorul bulgărilor de argilă. Aceasta nu înseamnă că putem folosi orice fel de pământ galben, ci numai argilă activă, un produs care este comercializat atît de către terapeuţi cu experienţă în domeniu, cît şi de către magazinele din reţeaua Plafar. Argila absoarbe din apă mirosurile străine şi clorul, distruge o bună parte din bacteriile care sigur se mai află în apa distribuită prin reţeaua de conducte, adăugînd în schimb o cantitate importantă de microelemente şi de săruri minerale. În acest mod, putea înlocui chiar şi apa minerală pe care dăm bani, cu o apă minerală valoroasă din punct de vedere biologic, pe care o putem pregăti în casă, folosind apa de la robinet.


În această privinţă există chiar un brevet de invenţie în domeniul militar, pentru purificarea apei luată din tot felul de surse ocazionale (chiar şi dintr-o groapă de gunoi) pînă la nivelul potabilităţii, folosind un dispozitiv care conţine, printre altele, argilă activă. De asemenea, s-a dovedit că, sub influenţa argilei, moleculele de apă tind să se lege în lanţuri de molecule mai complexe, obţinîndu-se aşa numita „apă vie“.
După cum recomandă ing. Leonard Răduţ, director al Laboratoarelor Genna din Bucureşti, firmă care, printre altele, comercializează şi argilă activă, pentru purificarea apei de la robinet se foloseşte un vas de sticlă cu o capacitate egală cu apa de băut consumată în 2-3 zile (uzual, un borcan de 5-10 litri), se pun în interior 3-5 linguri de argilă şi se umple cu apă. După ce argila s-a înmuiat, apa din vas se agită cu un obiect din lemn sau plastic, în nici un caz din metal. Peste un anume interval de timp, argila se depune pe fundul vasului şi putem bea apa limpede de deasupra. Vom constata că apa este gustoasă, nu are miros de clor, amintind de savoarea apei de izvor, ceea ce este, de altfel, firesc. Este bine să păstrăm această apă într-un loc răcoros. Argila din vas se schimbă după 5-10 utilizări.

Sursa: http://www.ecolife.ro/articole/alimentatie/purificarea-apei-de-baut-cu-argila.html

No comments:

Post a Comment

Postări populare

Total Pageviews