Cum recunoastem o piatra semipretioasa falsa?

Aproape orice mineral se poate trata sau imita. Procedeele de imitare a mineralelor au atins cote de performanţă foarte înalte (în laborator se poate obţine o piatră cu compoziţie chimică identică cu cea a originalului). Uneori chiar şi specialiştilor le este dificil să determine dacă o piatră preţioasă este veritabilă sau sintetică.

.Stabilirea veridicităţii necesită cunoştinţe de specialitate şi instrumente specifice.

Noi, cumpărătorii de rând, putem fi foarte uşor păcăliţi sau dezinformaţi de vânzători, mai ales când criteriile după care ne ghidăm sunt cele estetice (culoarea şi frumuseţea pietrei). Ni se poate prezenta o piatră de sinteză ca fiind naturală – cazul cel mai de nedorit – sau putem achiziţiona o piatră naturală de mai mică valoare ca find alta, valoroasă, numai datorită faptului că ele seamănă perfect. De data asta nu avem în mână un fals, ceea ce este îmbucurător, dar am plătit scump ceva ce de fapt este mai ieftin.

Faţă de pietrele sintetice sau din sticlă, pietrele naturale au, dacă sunt privite în lumină, bule de gaz sau lichid, fisuri, incluziuni străine. Pietrele sintetice sunt întotdeauna clare, perfect transparente, fără impurităţi.

Preţul ar trebui să fie primul indiciu – imitaţiile ar trebui să fie mai ieftine.

Greutatea – cele din materiale plastice sunt uşoare. Cele de sticlă sunt la fel de grele ca pietrele naturale. În acest caz, temperatura lor poate să ne ajute: sticla are temperatura mediului ambiant sau se încălzeşte uşor în palmă, pe când pietrele naturale se încălzesc mai greu.

Uniformitatea – într-un un şirag, mărgelele sintetice sunt mai uniforme, pe când cele din semipreţioase naturale sunt arareori perfect identice.

Există pietre de sinteză care sunt, totuşi, declarate geme. Iată două dintre cele mai cunoscute:

Piatra soarelui si  piatra lunii în varianta lor naturală sunt varietăţi de feldspat. Imitarea lor se face cu sticlă.

Piatra soarelui (goldstone) albastră, maro sau verde (în funcţie de culoarea sticlei folosite) este o piatră sintetică, obţinută în laborator, prin tratarea fizică şi chimică a sticlei, cu o flacără săracă în oxigen, în care se adaugă minuscule particule de cupru. După răcire, cuprul din componenţă, distribuit uniform, reflectă lumina prin sticla transparentă care-l înconjoară. Tocmai aceste puncte aurii sunt cele care deosebesc piatra de sinteză de varianta naturală.

Opalit sau piatra lunii (cuarţ piatra lunii, cuarţ opalizat, opal de mare)

Toate aceste titulaturi sunt denumiri comerciale folosite fie pentru a defini o sticlă sintetică, opalescentă, folosită în industria de bijuterii, fie pentru a defini diferite varietăţi de opal comun, colorat şi impur, astfel că trebuie evitată orice confuzie. Are o rezistenţă mai scăzută la zgârieturi şi este casantă, dar din punct de vedere al finisajului şi prezentării este ca orice altă piatră naturală. În funcţie de unghiul din care este privită, are o strălucire interă puternică, aparent transparentă, alb-lăptoasă, roz sau bleu când este opusă majorităţii culorilor, dar cu o tentă gălbuie în faţa unui fundal alb. Centrul ei este semi-opac şi poate avea mici incluziuni. Pe lângă pasta de sticlă, piatra lunii se mai imită şi cu spinel sintetic şi cu cristal de stâncă tratat termic.

Enumerăm şi câteva dintre cele mai imitate pietre semipreţioase:

Opalul

Dubletele şi tripletele de opal sunt opaluri compozite sintetice. Într-un dublet, partea superioară a pietrei este din opal preţios, iar baza este din opal comun potch. Un triplet are trei straturi: o bază de opal comun, un strat mijlociu de opal preţios şi o parte superioară bombată de cristal de stâncă, pentru protecţie. Aceste pietre sunt uşor de depistat dacă le priviţi cu lupa din lateral.

Imitaţiile de opal Gibson au fost produse în laborator, în 1973. Aveau o irizaţie bună, dar modelul şi distribuţia culorii trădau faptul că erau imitaţii.

În Statele Unite, John Slocum a creat opaluri din sticlă dură. Acestea nu aveau textura opalului veritabil şi, privite cu lupa, păreau încreţite.

Mărgelele şi pietrele de opal sintetic din latex polistiren se găsesc peste tot. Au o scânteiere albăstruie lăptoasă care poate fi depistată uşor.


Chihlimbar- înlocuit cu diverse răşini recente, produse de diferite plante exotice: copal, kauri, damar. El mai este imitat şi cu anumite mase plastice: celuloid, galalit, polistiren, rasini vinilice etc. Ambroidul, alt substitut pentru chihlimbar, este o ambră compozită, obţinută prin încălzirea la o temperatură mare a unor bucăţi mici de ambră veritabilă şi presarea acestora. Este adesea vopsit şi este mai rezistent decât ambra naturală.

Depistarea falsurilor se face prin folosirea unui ac incins. Ambra naturală scoate un fum cu miros care seamănă cu cel al tămâii, în timp ce plasticul se topeşte şi acul lasa pe el o urmă neagră. Este puţin probabil ca la un târg de minerale să avem un ac la îndemână sau să ni se permită acest tip de test şi atunci mai putem proba autenticitatea chihlimbarului prin frecarea cu o bucata de postav: chihlimbarul raspandeste un miros placut de rasina, pe cand materialele plastice nu. Dar, dacă cumpărăm de pe internet, nu mai poate fi vorba de aceste metode de autentificare, iată cât de important este ca vanzătorul să indice exact detalii reale despre produs.

Coral –  Pe scurt spunem doar că el poate fi imitat cu porţelan, os vopsit, sticlă, plastic şi diferite materiale sintetice. Coralul sintetic obţinut prin aceste procedee poate fi sculptat, taiat şi şlefuit la fel ca varianta naturală şi poate fi vopsit ca să imite. Culoarea lui este uniformă, adesea are o nuanţă roşie-portocalie, care arată nenatural.

Perlele – pe lângă tratamentele de iradiere sau vopsire care se aplică perlelor naturale sau de cultură, după ele se fac extraordinar de multe imitaţii. Perlele Tekla sunt sfere mici de sticlă sau glazură pentru porţelan, acoperite cu o soluţie de solzi de peşte. Perlele Antilla, perlele Takara şi perlele Dugong sunt perle false, executate din sideful unor melci, scoici şi respectiv smalţul dinţilor de vacă-de-mare (dugong). Adesea sunt comercializate drept perle naturale şi perlele-blister de cultură din Australia (se introduce sub mantaua scoicii o bucăţică de argilă sau balsam de Canada; scoica secretă un înveliş subţire de sidef în formă hemisferică. După culegerea perlelor, miezul străin este scos şi este înlocuit cu o perlă hemisferică mai mică). Tot pentru falsificarea perlelor se utilizează şi operculumul (numit şi ”ochi de pisică chinezesc”), un produs de culoarea porţelanului, obţinut din capacul unui melc din insulele dintre Australia şi Asia.

Uneori perlele de cultură sunt comercializate drept perle naturale.

Cu ajutorul cuarţului se pot imita foarte multe pietre:

Rubinul poate fi imitat prin fierberea cuarţului în ulei colorat în roşu. Depistarea falsului se poate face prin frecarea pietrei cu acetonă sau alcool, când o parte din colorantul roşu se duce.

Smaraldul se imită prin cristale de cuarţ scufundate în vopsea pentru materiale plastice, de culoare verde. Falsul poate fi depistat prin zgârierea pietrei cu un obiect de metal ascuţit, astfel vopseaua va fi îndepărtată.

Citrinul fals se obţine prin coacerea ametistului sau cuarţului fumuriu.

Acvamarinul se imită prin folosirea unui spinel sintetic fabricat prin fuzuine la flacără.

Surse: Mircea-Dragomir Andrei, Heinz Karl – Pietre preţioase fine ornamentale, perle

Judith Crowe – Ghidul pietrelor preţioase

Corina Ionescu – Pietre preţioase, semipreţioase şi decorative. Dicţionar enciclopedic ilustrat

 Sursa: http://cdbs.biz/designerdebijuterii/accesorii/pietrele-semipretioase/pietrele-semipretioase-man-made-imitatii/

CRISTALELE SINTETICE

Cristalele sintetice pot fi obţinute în laborator, folosind o secţiune de cristal natural drept germene. Aceasta este pusă într-un rezervor cu lichid şi cristalul natural măcinat este expus la presiune şi curent electric. Cristalele sintetice se pot obţine într-un timp de ordinul zilelor, pe cînd cristalul natural are nevoie de mii de ani. Este o diferenţă. Cristalul natural se dezvoltă în mii de ani, dar în tot acel timp absoarbe toate energiile din modificările suferite de pămînt. Aceste energii îi conferă cristalului natural capacităţi şi informaţii care îi lipsesc cristalului sintetic. 

Consideraţi cristalul sintetic drept o copie de ceară reprodusă artificial după lucrul real. Este ca un copil cu creierul neted. Nu posedă inteligenţă şi informaţii. Acţionează numai la stimul şi răspuns. Va acţionala primele nivele energetice, nu însă şi la cele superioare. Cristalul sintetic ar putea fi folosit la trimiterea energiei pe al doilea nivel energetic, ecranul electric din jurul corpului fizic. Nu va putea să acţioneze asupranivelului afectiv sau mental superior. Ştiinţa a descoperit că cristalele sintetice sînt limitate faţă de cele naturale. Cristalele sintetice dintr-omemorie de calculator încep să-şi piardă capacităţile de stocare după mai mulţi ani. Cele naturale nu-şi pierd niciodată capacităţile.

Cristalele sintetice pot fi transformate în cristale naturale prin mai multe metode. Iată una dintre ele: puneţi un cristal sintetic lîngă un cristal natural sub o piramidă şi lăsaţi-le 33 de zile. 

Altă metoda necesită proiectarea mentală în cristalul sintetic pentru a crea şapte intrări destinate celor şapte maeştri ai celor şapte raze. Chemaţi-i pe maeştri în cristal, să-i dea lecţii. Durează şapte zile.O metodă excelentă de a vă menţine încărcaţi cu energie datorită cristalelor este să purtaţi cristalul subformă de bijuterie. Nu este doar decorativ, ci acţionează asupra sistemelor noastre energetice atîta timp cît este purta.

Sursa: Cartea Cristalelor

Diamante artificiale 

Transformarea diamantului in grafit, la temperatura joasa, fiind exoterma, transformarea inversa trebuie sa fie favorizata, conform principiului Le Chatelier, la temperatura inalta. Tot conform acestui principiu, transformarea grafitului in diamnat trebuie sa fie favorizata de presiune, deoarece diamantul are o densitate mai mare (deci un volum mai mic la masa egala) decat grafitul. Incercari numeroase de a fabrica diamante sintetice, efectuate in timp de aproape un secol au esuat.

Incepand din 1955 se fabrica industrial diamante sintetice, prin incalzirea grafitului la cca. 3000° si 125 000 atm. Viteza transformarii este marita prin mici adaosuri de Cr, Fe sau Pt. Rolul catalizatorului consta, para-se, in formarea unui film din metal topit pe suprafata grafitului. In aceste conditii metalul dizolva carbon si il precipita ca diamant, mai putin solubil. Se obtin diamante negre de 0,02-0,05 g, care se utilizeaza in scopuri industriale.

Un procedeu recent promitator pentru obtinerea diamantelor se bazeaza pe un principiu diferit : se trece metan, la o presiune mai joasa decat cea atmosferica peste pulbere de diamant su dimensiunea de 1 micron, incalzita la 1000°. Micile cristale de diamant servesc ca centre de cristalizare ; O parte din carbonul rezultat prin descompunerea metanului se depune pe suprafata acestor cristale a caror retea se extinde astel in spatiu; o alta parte din carbon se depune ca grafit. Grafitul se indeparteaza prin incalzire cu Hidrogen la 50 atm, deoarece se hidrogeneaza mult mai repede ca diamantul.

Sursa: http://www.scritube.com/stiinta/chimie/Diamantul-referat-la-chimie23627.php

Ghidul Cumparatorului de bunuri din metale pretioase si/sau pietre pretioase

-extras-

Pietrele de imitatie
Exista foarte multe pietre de imitatie pentru pietrele scumpe. Imbracand forme chimice diverse, de la banale sticle si materiale reproduse sintetic, toate aceste imitatii sunt periculoase intrucat sunt aproape imposibil de depistat fara oanaliza riguroasa de laborator. In sens larg, absolut orice piatra care nu este ce sustine descrierea sa, reprezinta o imitatie. Se pot intalni astfel imitatii de pietre scumpe realizate cu ajutorul altor pietre scumpe.

Dubletele si tripletele
Acest tip de imitatii consta in realizarea de „pietre compuse”, unde alaturi de o piatra naturala , sunt lipite alte pietre de imitatie sau pietre naturale cu o valoare mai scazuta. Lipirea celor doua sau trei parti se realizeaza fix, linia de lipire devenind invizibila pentru ochul liber.

Imitatii produse prin tratamente
Unele pietre naturale pot fi supuse anumitor tratamente (chimice sau fizice) ce modifica aspectul lor (culoare, lustru, transparenta etc.), acestea devenind pietre de imitatie. Unde poti verifica produsul cumparat?
Directia Metale Pretioase si Pietre Pretioase din cadrul ANPC, dispune de laboratoare de analiza si personal autorizat sa realizeze verificari si expertizariale obiectelor din metale pretioase si pietre pretioase.

Sursa: Ghidul Cumparatorului de bunuri din metale pretioase si/sau pietre pretioase

Minerale toxice, minerale radioactive

Minerale care afecteaza sanatatea omului se impart in doua categorii: toxice si radioactive. Odata identificate cele toxice pot fi inchise in cutii transparente etanse. In ceea ce priveste mineralele radioactive , acestea sunt mai greu de identificat deoarece multe dintre ele apar sub forma de minerale incluse in roci si minerale obisnuite.Radioactivitatea se poate pune in evidenta cu un contor Geiger, dar nu toata lumea are la indemana un astfel de instrument.

Sunt cateva zone in tara unde s-au exploatat minereuri de uraniu: Suceava si in regiunea Banat la Ciudanovita,Varful Boului, Ruschita. In zonele acestea exista contaminari grave ale mediului, in special in parauri si halde de steril neprotejate, asa ca ar fi bine sa nu adunati minerale sau roci din zonele respective. Minele din zonele respective acu sunt inchise, iar in timpul functionarii aveau un regim special de securitate, astfel ca, nicio piatra nu putea iesi de acolo.

In zonele apropiate de aceste mine au fost depozitate halde de steril,astfel incat mediul a fost grav contaminat. In continuare e prezentata o lista cu principalele minerale toxice :
- mercur
- arsenic
- auripigment
- arsenopirita
- realgar
- antimonit
- malachit
- sulf
- azurit etc.

Mineralele toxice pot fi periculoase prin ingerare sau inhalare.Este bine sa va spalati pe maini dupa atingerea lor.In general este bine sa va spalati pe maini cand atingeti orice roci sau minerale,chiar daca va sunt cunoscute,ele pot contine urme sau resturi de minerale toxice.

Mineralele radioactive sunt periculoase prin emisii de radiatii,asa ca nu trebuie sub nici o forma tinute in casa,pot face rau de la distanta fara sa fie atinse. De obicei se pastreaza in cutii speciale din plumb. Sunt destul de rare si majoritatea au un continut bogat de uraniu. (exp: uraninit sau pehblenda care e cel mai radioactiv mineral)

Sursa:  http://www.minerals.ro/detalii-minerale/minerale-toxice-si-radioactive/