Tuesday, February 28, 2012

Banci de seminte traditionale



1. Pentru cei care nu ştiu, în România există o bancă de gene vegetale, la Suceava, care se ocupă cu găsirea, colectarea, conservarea seminţelor romăneşti tradiţionale.

 Cine doreşte seminte, poate completa un formular de solicitare seminţe online aflat pe site-ul SVGB sau trimis prin email pe adresa băncii şi va primi gratuit un număr redus de seminţe de plante tradiţionale româneşti, avand urmatoarele drepturi şi obligaţii: 

1. Să primească asistenţă tehnică de specialitate privind tehnologiile de cultură şi de obţinere a seminţelor. 
2. Să multiplice, să facă schimb de material genetic la nivel local sau zonal precum  şi să distribuie,  în mod gratuit, material de reproducere (seminţe). 
3. Să valorifice produsele obţinute pe baza cultivării formelor tradiţionale. 
4. Să-şi asume responsabilitatea păstrării on-farm a uneia sau a mai multor varietăţi tradiţionale, cu respectarea tehnologiilor specifice de producere a seminţei. 
5. Să respecte legislaţia naţională privitoare la comercializarea seminţelor acestor genotipuri locale. 
6. Să nu revendice drepturi de proprietate asupra materialului, a părţilor sau componentelor genetice ale acestuia sau a informaţiilor legate de el, precum şi alte drepturi care ar putea limita accesul la resursele genetice vegetale primite de la Banca de Gene. 
7. Să solicite ca prevederile prezentului Acord să se aplice transferului resurselor genetice vegetale către o altă persoană sau entitate, ca  şi tuturor transferurilor ulterioare a acestor surse de material genetic. 
8. Să contribuie la îmbogăţirea colecţiilor Băncii de Gene prin colectarea şi expedierea către Bancă a unor varietăţi tradiţionale locale



Soiurile disponibile sunt:

- ardei- in- pãtrunjel
- bob- linte- porumb
- bostan- lobodã- rosii
- castravete- mac- salatã
- fasole- mãrar- secarã
- fasolitã- mazãre- sofrãnel
- floarea soarelui- morcov- sorg
- grâu- orz- telinã
- hriscã- ovãz

Gasiti pe site-ul lor si informatii  despre cultivarea conventionala si ecologica a legumelor.

Banca de Resurse Genetice Vegetale
Adresa: b-dul 1 Mai nr. 17 cod postal 720224 Suceava
Telefon/Fax: 0230.521016
Email: genebank@suceava.astral.ro

http://www.svgenebank.ro/


2.De curand am mai gasit un site care sprijina pastrarea semintelor traditionale: EcoRuralis
Aici puteti gasi catalogul de seminte  

Comanda se poate face si prin posta, tiparind formularul de comanda aflat pe ultima pagina a catalogului. Trebuie sa trimiteti formularul completat la adresa asociatiei:
Asociatia Eco Ruralis, Str. David Ferenc, Nr. 10/5, Cluj Napoca,
jud. Cluj, Romania - 400102

Thursday, February 23, 2012

Tutorial cutie origami

 


Se repeta cele 2 indoituri si pe celelalte laturi ale patratului, dupa ce ati desfacut indoiturile deja obtinute.



 


 


Pentru capac, indoiturile din pozele 5 si 6 nu se fac pana in centrul patratului, ci se lasa o distanta de cativa mm, pentru ca acesta sa iasa mai mare un pic decat cutia.

Thursday, February 16, 2012

Stanford Prison Experiment & Milgram Shock Experiment

              
                                           
Va invit sa vedeti aceste 2 filmulete, rezumandu-le astfel:

"Cel mai mult rău din lume nu provine din motive rele ....... ci atunci cand o persoană gandeste:
- "Eu nu sunt personal responsabil ",
- "Eu nu voi fi tras la raspundere",
- "Este rolul care-l joc (eu joc un rol) " 
- "Acestea sunt ordinele pe care le-am primit"
  atunci isi permite sa faca lucruri pe care nu le-ar face în condiţii normale.

- Rolurile definesc comportamentul.
- Pune un om bun într-o situaţie rea, şi acea persoana  va deveni rea.
- Orice situaţie care vă face să fiti anonim şi va  permisiunea sa fiti agresiv va scoate fiara din majoritatea oamenilor
- Elevi buni, obişnuiţi, de colegiu, de bună voie au devenit tortionari sadici, pur şi simplu pentru că li s-au dat permisiunea, mijloacele, şi stiau ca se asteapta ca ei sa se comporte astfel.

- Un subiect care nu are nici capacitatea, nici expertiza de a lua decizii, mai ales într-o criză, va lasa luarea deciziilor in seama grupului si a superiorului sauGrupul este modelul comportamental al persoanei.
- Esenta  obidientei constă în faptul că o persoană incepe a se vedea ca instrument pentru realizarea dorintelor altei persoane, şi prin urmare, nu se mai vede ca fiind responsabil pentru acţiunile sale.


Daca un subiect isi manifesta in orice moment dorinta de a opri experimentul, i se spuneau o succesiune de fraze, in ordinea urmatoare:
1. Va rog continuati
2. Experimentul cere sa continuati
3. Este absolut esential sa continuati
4. Nu aveti alternativa, trebuie sa continuati.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 -Textele originale-

 "Most of the evil in the world comes not out of the evil motives .......but  when a person feels:
- "I'm not personally responsible",
- " I'm not accountible",
- " It's the role I'm playing"  or
- " These are the orders I've gotten"
 then you allow yourself to do things you would never do under ordinary circumstances.

- Roles define your behaviour
- Put a good person into an evil situation, and that person will become evil.
- Any situation that makes you anonymous and gives permission for aggression will bring out the beast in most people
- Good, ordinary college students willingly became sadistic tormentors, simply because they were given the permission, the means, and the expectation of doing so.

- A subject who has neither ability nor expertise to make decisions, especially in a crisis, will leave decision making to the group and its hierarchy. The group is the person's behavioral model.
-  The essence of obedience consists in the fact that a person comes to view themselves as the instrument for carrying out another person's wishes, and they therefore no longer see themselves as responsible for their actions.




If at any time the subject indicated his desire to halt the experiment, he was given a succession of verbal prods by the experimenter, in this order:
  1. Please continue.
  2. The experiment requires that you continue.
  3. It is absolutely essential that you continue.
  4. You have no other choice, you must go on.

Wednesday, February 15, 2012

Cartile Gerson

  1. Acestea sunt traduceri ale unor fragmente din publicatiile lui Max Gerson. 



DIETARY CONSIDERATIONS IN MALIGNANT NEOPLASTIC DISEASES
(Coonsideratii dietetice in bolile maligne neoplazice)



 (Dieta Gerson modificata)

1. Nesarat (fără sare, fără bicarbonat de sodiu, fara alte minerale care fac parte din grupa Na (sodiu)).

2. Fara grasime (toate legume sau alimente care conţin grăsimi, acizi graşi sau lecitină sunt excluse).

3. Saraca in proteine ​​de origine animală (în primele şase săptămâni, fără nici o proteină, mai târziu, produsele lactate în cantităţi limitate).

4. Bogata in minerale din grupa K (potasiu) (fosfat dicalcic si fructe şi legume bogate în minerale din grupa K).

5. Bogata in hidrati de carbon (carbohidrati) de la plante si fructe.

6. Lichide abundente (supă de legume şi sucuri diverse).

7. Bogata in vitamine (prin adăugarea de drojdie de bere, fructe şi legume proaspete, precum şi suc de fructe şi  legume).

8. Bogata in unele substante si enzime hepatice (inclusiv praf de ficat degresat de la animale tinere. 3-5 capsule pe zi, si injectii de extract de ficat brut-10 cc. egală cu 10 unitati U.S. Primele cateva săptămâni 2 cc. zilnic,  mai târziu de două ori pe săptămână; injectat intramuscular, cel mai bine in mediu glutaeus).

Tratamentul poate fi împărţit în patru etape:

Interzis:

Nicotina, sare, bicarbonat de sodiu şi alţi compuşi ai sodiului, alcool, cafea, ceai, cacao, ciocolată, condimente cu anumite excepţii, murături, peşte afumat, carnati, toate alimentele conservate şi îmbuteliate, faina alba, zaharul rafinat, bomboane, prăjituri , inghetata, unt, toate grăsimile animale şi vegetale, nuci.

Interzise temporar:
Carne, peşte, ouă, lapte, brânză, pâine.

Etapa initiala (necesar zilnic)
Fructe (toate tipurile permise, cu excepţia perelor aligator, ananas, fructe de padure, rodii) pere şi prune fierte (inabusite).
Cele mai necesare sunt: ​​mere în orice formă, cum ar fi: rase, coapte, fierte, şi sub forma de sos de mere, de asemenea, spanac, salata verde, morcovi şi cartofi.
Permise sunt: ​​unele fructe uscate, cum ar fi prunele, piersicile, caisele, înmuiate si inabusite nesulfurate sau spălate cu atenţie.
O supă specială: unu pana la unu şi jumătate de litri pe zi. Jumatate este formata din radacina de patrunjel, praz, ţelină redacina, cealaltă jumătate, din roşii şi cartofi. Legumele trebuie să fie cubulete, acoperite cu apă şi fierte timp de două ore.
Supa poate fi consumata ca supa obişnuita sau ca un piure gros. Acesta poate fi pregătită în cantitatea necesara pentru una sau două zile şi se păstrează bine acoperita într-un frigider. Pentru a o face mai gustoasa, adaugati următoarele: ceapa, arpagic, hrean, usturoi, cimbru, ierburi proaspete de grădină, ardei verde. Imprastiati patrunjel frunze pe aceasta sau drojdie de bere pudră, sau adăugaţi câteva picături de lămâie în farfurie.
Cartofi: cartofi la cuptor - cât mai multi, cartofi si salata de telina amestecate, sau piure de cartofi facut din cartofi copti, amestecati cu un pic de supa speciala.
Salata de fructe, de preferat, constând din unele din următoarele: portocale, grapefruit, mere, struguri, mandarine, cirese, caise, piersici, mango, pepene galben, banane sau persimmons pot fi adăugate.
Compot de fructe sau fructe innabusite, cum ar fi sos de mere cu stafide sau prune sau alte fructe uscate: în cazul în care urmează să fie îndulcite, se utilizează zahăr brun sau melasă. Unii pacienţi sunt hipersensibili la miere şi preferă zahăr de arţar, sirop de arţar, glucoză, Karo, sau melasa.
Salata: salata verde, macris, tomate (mai puţin importante sunt: ​​andive, cicoare, escarole, Romaine, ridichi), amestecat cu legume crude rase fin, cum ar fi morcovii, conopida, sfecla roşie, varză creaţă etc
Dressing: suc de lamaie; de ​​asemenea, dacă se doreşte. câteva picături de oţet de vin. Nici un ulei de salata sau alt tip de ulei sau grăsime nu este permis.
Fluide: Din moment ce cantitati mari de lichide sunt administrate, este de preferat să nu se bea apă, dar, în schimb, se pot bea trei - patru pahare de suc de portocale şi două pana la trei pahare de suc de grapefruit. Adauga sucul de la o jumatate de lamaie la fiecare şi, dacă este posibil, se adaugă un pahar de suc de rosii sau suc de struguri; în cazuri mai avansate câteva pahare de suc de mere şi morcovi, de asemenea, un preparat care constă din piure de mere şi morcovi, amestecate jumătate şi jumătate - toate proaspat stoarse. Nu utilizaţi storcator de metal sau unul cu capac (acesta din urmă tinde să preseze uleiurile aromatice nedorite ale cojii in suc).
Fulgi de ovăz, de cel puţin două ori pe zi, macinat si nealbit, fara lapte sau smântână, fiert în apă, servit cu zahar brun sau cu fructe proaspete sau fierte.
La utilizarea acestei Diete pacientul are nevoie de porţii mai mari şi mese mai frecvente. Pacientul poate manca alimente la fiecare oră incepand devreme dimineaţa şi continuând până la ora de culcare. Hrănirea poate continua si în timpul nopţii, în cazul în care, indiferent de motiv, pacientul este treaz.


Etapa a doua (dupa doua saptamani)
Aceeasi dieta  ca mai sus, cu completări: Toate legumele sunt permise (cu excepţia ciupercilor): să fie înăbuşite foarte lent în sucurile lor, în conformitate cu următoarele reguli:
1. Sa nu se adăuge apă sau abur.
2. Coja legumelor să nu fie indepartata, dar spălata cu o perie.
3. Vasul trebuie să fie bine acoperit, astfel încât aburul sa nu poate scăpa. Bandă adezivă pot fi folosita, dar nu oala sub presiune. Excepţie: nu este necesar sa se acopere spanacul ermetic).
4. Nu folosiţi vase de aluminiu sau alte ustensile de aluminiu. Utilizati: oţel inoxidabil, Pyrex, email, ceramica, fier emailat, sau vase emailate cu capace de sticlă.
5. Gatiti legume încet, cu o flacără mică aproximativ o ora-o oră şi jumătate, fără apă şi fără sare. În cazul în care legumele sunt prea uscate şi au fost depozitate prea mult timp, acestea vor fi inmuiate inainte de a le gati in apa calduta, nu mai mult de cincisprezece minute, astfel încât acestea să poată re-absorbi lichidul pierdut. (Este important să nu se inmoaie legumele pentru o perioadă mai lungă, deoarece mineralele lor tind să se dizolve în apă)

Etapa a treia (după patru săptămâni)
Adaugati la lista precedentă: pâine integrală de secară, nesarata, 1/6 de kilogram pe zi. Sandwich-uri cu paine de secară cu rosii, ridichi, patrunjel tocat, salata verde, legume crude rase fin, în special morcovi (fără unt). Tomate sau ardei verzi umplute cu orez brun sau sălbatic. Plăcintă cu mere făcută cu făină de secară, stafide, etc
Etapa a  patra (după şase săptămâni)
În plus: un pahar de lapte bătut şi, după o săptămână, două pahare; cas proaspat sau brânză agricultorului (fără sare sau smântână), un sfert de kilogram pe zi, mai târziu o jumătate de kilogram, iaurt sau lapte acidophilus, fără  smântână, unu pana la două pahare pe zi.
Descrierea celor patru diete succesive de mai sus acopera doar elementele esenţiale. Este evident că acestea trebuie şi pot fi adaptate la diferite condiţii, în special atunci când tractul gastro-intestinal este implicat. Apoi, alimente crude (cu excepţia sucurilor) trebuie să fie excluse-fructele trebuie să fie fierte, legume strecurate, sucurile de fructe şi legume crude amestecate cu terci- jumătate şi jumătate, etc
Pe masura ce creşte toleranta digestiva a 
pacientului, o proporţie mai mare de suc de legume este amestecat cu terci.



MEDICAMENTAŢIE
Pacientul primeşte în plus, următoarele substanţe:
1. Fosfat dicalcic cu Viosterol, 6 comprimate pe zi, bine mestecate.
2. Niacin, 50 mg. 8 - 10 ori pe zi, după mese sau sucuri, dizolvat pe limba. 

3. Lubile (bila prajita sub formă de praf de la animalele tinere) sau Desicol, 2 capsule de 4 - 5 ori pe zi, după
prima jumătate a supei speciala sau suc.
4. Pulbere de fier cu ficat, 1 capsulă de 3 ori pe zi.
5. Vitamina A & D capsule, concentrat; 2 capsule de două ori.
6. Preparate injectabile cu ficat, extract de ficat brut (Lilly), 10 unităţi de 10 cc, 2 cc.. intramuscular zilnic.
După şase săptămâni, fosfatul dicalcic cu Viosterol trebuie să fie schimbat cu 6 lingurite de Fosfor Compound, care este aceeaşi compoziţie ca Viosterol. În cazurile severe, vom adăuga la început o lingurita de  Fosfor Compound  la fiecare pahar de suc pentru câteva săptămâni în plus faţă de Fosfatul dicalcic.
Nici un alt medicament nu ar trebui să fie utilizat.



                                    Effects of a combined dietary regime on 
                                            patients with malignant tumors

  1. Dieta
  2. O dieta bogata in potasiu (legume, fructe, salate, sucuri de fructe si legume)
  3. O dieta saraca in sodiu (fara sare, fara afumatura) 
  4. O dieta alcatuita in intregime din mancare proaspata (fara mancare din conserve, imbuteliata, conservata, congelata). Suc de mere si morcov proaspat preparat cu cat mai des posibil.
  5. O dieta fara grasimi (fara uleiuri, acizi aromatici, etc)
  6. Pentru primele 6 saptamani este folosita o dieta fara proteina animala; dupa 6 saptamani proteine fara grasimi din lapte (lapte degresat, iaurt, lapte batut, branza dulce de vaca) pot fi adaugate.
  7. Vitamine solubile in grasime A si D sunt adaugate
  8. Mediamentatie: niacina, drojdie de bere, vitamina A si D, fiere proaspata fara grasime (capsule), capsule de fier si ficat, fosfat dicalcic,  viosteerol, injectii cu extract de ficat crud intramuscular.
  9. Pentru ultimii 3 ani, am adaugat soluţie Lugol şi extract de tiroida la cele de mai sus, aşa cum a fost impresia noastră  pacienţii au  beneficiat  mai rapid de această adăugire.
  10. Pentru ultimii 2 ani, am adăugat, în general, o solutie de 10% de fosfat de potasiu, acetatgluconat de aa. Şi pancreatin (Armour) şi vitamina C, în cazuri foarte avansate.





(Unele aspecte ale problemei oboselii)

Oboseala si slabiciunea sunt adesea primele simptome ale bolilor cronice diverse, cum ar fi tulburări mentale, miastenie, tuberculoza, vârstă inaintata, cancer, etc. Am descris în mai multe articole cum cauza principala a unora dintre aceste boli este, la început, o creştere în celule de apă, clorură de sodiu şi alte minerale care aparţin grupei sodiului, si o scadere a potasiului, calciului, fosforului si a altor minerale care aparţin grupei potasiului (K).


WR Hess a constatat că 
sunt restaurate contractiile normale ale fibrei muschiului inimii sărace în potasiu după adsorbţie de potasiu. [...]
Până la acest punct am putea rezuma faptele menţionate mai sus  după cum urmează: oboseala este cauzata de o stare de uşoara intoxicare acida generala care schimbă conţinutul mineral al celulelor prin pierderea de potasiu, fosfor si alte minerale,  şi înlocuirea acestora cu sodiu, clor, şi apă. Această schimbare este reversibilă în timpul perioadelor de odihnă. Comparativ cu inflamaţia, oboseala pare a fi un simptom parţial reversibil  al inflamaţiei generale.

Terapia logica ce rezultă din aceste fapte trebuie să urmeze următoarele trei direcţii:
1. Sărurile minerale a grupului K (potasiu, fosfor, calciu, magneziu, etc), care sunt capabile să neutralizeze deşeurile produse, trebuie să fie atât de abundente în produsele alimentare incat cantitatile ingerate sa fie întotdeauna mai mari faţă de cele utilizate .
2. Eliminarea rapidă şi fără obstacole a deşeurilor rezultate din digerarea alimentelor şi din metabolismul celulelor.

3. Un minim de grăsimi şi proteine ​​în ingestia de alimente, astfel încât să se reducă atât povara privind economia de oxigen cat şi acumularea de acizi graşi şi aminoacizi.


Toate aceste remedii sunt, totuşi, capabile doar să amâne oboseala, nu si de a o preveni. 


A SUMMARY OF 30 YEARS OF CLINICAL EXPERIMENTATION
(Tratamentul cancerului avansat prin dieta:
Rezumatul a 30 de ani de experimentare clinică)


Acum, tratamentul pentru tuberculoza consta intr-o dieta fara sare, alcatuita mai ales din fructe şi legumelegume fierte fără apă adăugata, aburite în suc propriu, intr-o o oală grea, nu din
aluminiuCapacul folosit trebuie să fie greu şi sa se potriveasca bine, astfel incat  nu scăpe aburi. Apoi pacientii trebuiau să manance cea mai mare din alimente crude, fin rase. Ei trebuiau să bea suc de portocale, suc de grapefruitşi suc de mere şi morcov. Aceste sucuri  trebuiau să fie produse într-o maşină specială - un tocator (maruntitor) şi o presa separata - deoarece am aflat ca cu storcatoarele centrifugale sau cele care lichefiaza nu am putut obţine un astfel de suc care sa vindece pacienţii.
La început, am crezut că aparatele care lichefiaza ar fi cel mai minunat lucru. Tot produsul initial
se regasea in suc, nimic nu era pierdut. Dar nu a mers. Apoi am aflat de la un fizician, ca în centrul lichefiatorului există energie electrică pozitivă şi în lichid este energie electrică negativă.
Această energie electrică ucide enzimele oxidante. Şi acest lucru este valabil si pentru storcatorul centrifugal şi alte aparate.
Sucul trebuie să fie, prin urmare, făcut de către o maşină de măcinat şi  o presa separată, dacă este posibil, din oţel inoxidabil. (Nota redacţiei:. Un storcator masticator, cum ar fi produsele Champion, ar putea să funcţioneze de asemenea, dacă este folosit doar ca o maşină de măcinat împreună cu o presă hidraulică, pentru a extrage sucul)


Pacienţii trebuie să bea o cantitate mare de astfel de sucuri. Ei trebuie să manance  supa Hipocrate. Eu nu pot intra acum în detalii. Seara nu ar fi suficient de lunga pentru asta. Dar, foarte importante pentru detoxifiere sunt clisme. Am simţit că dezintoxicarea asa cum este sugerata în cartea lui Hippocrate era o parte foarte importantă.
De unde sa incepem? Cel mai important prim pas este detoxifierea.Aşa că haideţi să intram in detalii. La inceput, am facut câteva clisme diferite. Am aflat că cea mai buna clisma este clisma cu cafea, aşa cum a fost folosita pt prima dată de către Prof. OA Meyer, în Goettingen. Această idee i-a venit când, împreună cu Prof. Heubner le-a dat soluţie de cofeina in rect animalelor.

.....


Acesti pacienţi care absorb masele mari tumorale sunt treziţi cu un ceas cu alarmă în fiecare noapte (pentru a li se face clisma), deoarece altfel ar fi otrăviti de absorbţia acestor mase. Dacă eu le dau numai una sau două sau trei clisme, ei mor  otrăviti. Nu am  dreptul ca  medic sa provoc organismului sa absoarba toate masele canceroase si sa nu  detoxific suficient. Cu două sau trei clisme pacientii nu erau suficient de detoxifiati. Ei intrau în comă hepatică. Autopsiile au arătat că ficatul a fost otrăvit. Am învăţat din aceste dezastre, ca nu poti da acestor pacienţi prea multa detoxifiere. Când nu am dat acestor pacienţi clisme noaptea, au fost somnorosi şi aproape semi-conştienti dimineaţa. Asistente medicale au confirmat acest lucru şi mi-au spus că era nevoie de 2  clisme pana cand acestia erau eliberati de toxine din nou. Nu pot sublinia suficient de mult importanta detoxifierii. Chiar şi aşa, cu toate aceste clisme, acest lucru nu era de ajuns! Eu a trebuit să le dau, de asemenea, ulei de ricin de gura si in clisma la fiecare 2 zile, cel puţin pentru primele două săptămâni sau cam asa ceva.  [...] Deci atunci, aceste celule "prind" potasiul şi enzimele oxidante şi  mor de la sine. Trebuie să realizăm că celulele canceroase trăiesc în esenţă, pe baza procesului de fermentare, dar potasiul şi enzimele oxidante  introduce oxidarea. Şi acesta este punctul  la care putem distruge celulele canceroase, deoarece dispar condiţiile de care au nevoie pentru a continua să trăiască.Dar acum avem de a face cu o masa de celule moarte în organism, în fluxul de sânge şi
acestea trebuie să fie eliminate oriunde ar fi ele. Şi aceasta nu este deloc uşor de realizatCelulele "coapte"celulele mature sunt foarte anormale. Acestea sunt mult mai uşor de ucis decât celelalte celule, care sunt necoapte, încă imature, şi nu atât de bine dezvoltate. Şi mai există şi alte celulecanceroase in limfa navelor. Acestea sunt înfundate la ambele capete de către celulele canceroase.

Şi mai există şi alte celule canceroase in vasele limfatice. Acestea sunt înfundate la ambele capete de către celulele canceroase. Nici sângele şi nici limfa nu poate ajunge la ele. Exista celule canceroase la nivelul glandelor. Acestea sunt ascunse acolo, protejate de circulaţia regulata. Deci, nu este uşor sa ajungi la acestea. La început, este doar masa mare, care a murit. Dar această masă moarta acum trebuie să fie absorbita oriunde ar fi-poate în uter, probabil în rinichi, sau în plămâni, sau în creier, aceasta trebuie să fie absorbita. Aceastaabsorbţie este posibilă numai prin fluxul de sange. Eu numesc acest proces "digestie parenterală." Digestia enterală are loc în tractul intestinal. Digestie parenterală are loc în afara tractului digestiv, prin fluxul de sange. Ea devine importantă apoi pentru a realiza in continuu dezintoxicarea, zi si noapte, cu scopul de a aduce digestie parenteral la cel mai înalt punct, chiar şi la un "hiperfuncţie." ........
Economisirea  timpului în bucătărie este buina, dar consecintele sunt teribile.Noi administram pacienţilor nostrii (inclusiv  pacientilor cu tuberculoza), injectii de ficat,şi deoarece, cei mai multidintre acesti pacienti au nevoie de o creştere a celulelor roşii din sânge, vom adăuga si ceva vitamina B12.Ei primesc 3 cc extract de ficat brut, împreună cu 100 mcg de vitamina B12. În plus, atunci cand am aflat că fructele şi legumele noastre nu mai au conţinutul normal de potasiu şi  suficiente  enzime oxidante, am cautat cea mai bună sursă de potasiu, în cea mai bună compoziţie şi cele mai bune surse de enzime oxidante. Am constatat că  ficatul de viţel este cea mai buna sursa. Dar noi nu poate da pacientului ficat de viţei  deoarece contine prea multe grasimi si colesterol. După cum ştiţi, grăsimile şi uleiurile nu sunt permise, în consecinţă, administram acestor pacienţi suc de ficat de vitel proaspăt presat, care este făcută într-un mod special, cu părţi egale de morcovi. Ficatul singur nu poate fi presat. Luam o jumatate de pound de  ficat de viţel (nu congelat) şi jumătate de kilogram de morcovi pentru a face un pahar de 200 cc  (aprox. 8 oz.) de suc proaspăt. Pacienţii în stadii avansate,  primesc două pahare pe zi, chiar  trei pahare, şi le place!
Toate acestea sunt facute în efortul de a restabili digestia enterală. Când aceasta functioneaza, vom adăuga suc gastric (Acidol Pepsină), şi mai adăugam pancreatina nefilmata. Pacientii cu cancer nu pot digera pancreatina filmata (acoperita). Pancreatina este administrata de cinci ori pe zi, trei comprimate de fiecare dată. Deci, ei au întotdeauna o cantitate mare de tripsina, pepsina, lipaze şi diastaza în sistemul lor. Sânge pot transporta si digera  masele tumorale, oriunde ar fi ele.
oods with PotassiumServing SizePotassium (mg)
Apricots, dried10 halves407
Avocados, raw1 ounce180
Bananas, raw1 cup594
Beets, cooked1 cup519
Brussel sprouts, cooked1 cup504
Cantaloupe1 cup494
Dates, dry5 dates271
Figs, dry2 figs271
Kiwi fruit, raw1 medium252
Lima beans1 cup955
Melons, honeydew1 cup461
Milk, fat free or skim1 cup407
Nectarines1 nectarine288
Orange juice1 cup496
Oranges1 orange237
Pears (fresh)1 pear208
Peanuts dry roasted, unsalted1 ounce187
Potatoes, baked,1 potato1081
Prune juice1 cup707
Prunes, dried1 cup828
Raisins1 cup1089
Spinach, cooked1 cup839
Tomato products, canned sauce1 cup909
Winter squash1 cup896


Aceasta sunt publicaţiile  Dr. Gerson pe parcursul a peste jumatate de secol.

Some of the below publications are available online, by clicking on them. The English language ones are mostly in .PDF format; the German language files are in image (.JPG) form.


Gerson, M. Eine Bromoformvergiftung. Aerztiliche Sachverständigen-Zeitung. (Aus der innern Abteilung des Stadt. Krankenhauses im Friedrichshain zu Berlin). S. 7, 1910.
- Zur Aetiologie der myasthenischen Bulbarparalyse. Berl. Klin. Wchnschr. 53:1364, 1916.
- Über Lähmungen bei Diphtheriebazillenträgern. Berl. Klin. Wchnschr. 56(12):274-277, Mar. 24, 1919.
- Phosphorlebertran und die Gerson-Herrmannsdorfersche Diät zur Heilung der Tuberkulose. Deutsche. med. Wchnschr. 56:478-480, Mar. 21, 1920.
- Zur Aetiologie der multiplen Sklerose. Deutsche. Ztschr. f. Nervenh., Leipz. LXXIV, 251-259, 1922.
- Über die konstitutionelle Grundlage von nervöösen Krankheitserscheinungen und deren therapeutische Beeinflussung. Fortschr. d. Med., Berl. 42:9-11, 1922.
- Die Entstehung und Begründung der Diätbehandlung der Tuberkulose. Med. Welt. 3:1313-1317, 1929.
- Korrespondenzen. Rachitis und Tuberkulosebehandlung. Deutsche. med. Wchnschr. 55(38):1603, Sep. 20, 1929.
- Comment on Wichmann’s article of December 17. Klin. Wchnschr. 9:693-694, Apr. 12, 1930.
- Salt association with migraine (an early factor in dietary treatment). Verhandl. d. deutsche Gesellsch. f. inn. Med. 23:127, 1930.
- Einige Ergebnisse der Gerson-Diät bei Tuberkulose. Med. Welt. 4:815-820, Jun. 7, 1930.
- Grundsätzliche Anleitungen zur Gerson-Diät. Münch. med. Wochnschr. 77:967-971, Jun. 6, 1930.
- Erwiderung auf die Arbeit; Die Gründe der Ablehnung der salzlosen Diät durch die Tuberkuloseheilanstalten von Prof. O. Ziegler. Deutsche med. Wchnschr. 57:334-335, Feb. 20, 1931.
- Einiges Über die Kochsalzarme Diät. Hippokrates. 3:627-634, Mar. 1931.
Opening Discussion, Modern Dietetic Problems in the Treatment of Tuberculosis, J State Med, 39:8, pp. 443-45, Aug. 1931
- Erwiderung auf die Arbeit C. v. Noordens ‘Kritische Betrachtungen Über Gerson-Diät in Besondere bei Tuberkulose.’ Med. Klin. Wchnschr. 45:1116-1117, Sep. 9, 1932.
- Blutsenkung bei Diätbehandlung der Lungentuberkulose. Zeitschr. f. Tuberk. 63:327-337, 1932.
- Einige Resultate der Diättherapie bei Kavernen nach vorausgegangener chirurgischen Behandlung. Verhandl. d. deutsche Gesellsch. f. inn. Med. Kong. 44:222-224, 1932.
- Diätbehandlung bei Migräne und Lungentuberkulose. Wiener Klin. Wchnschr. 45:744-748, Jun. 10, 1932.
- Psychische Reaktionen während der Gerson-Diät bei Lungentuberkulose. Psychotherapeut. Praxis. 1:206-213, Dec. 1934.
- Unspezifische Desensibilsierung durch Diät bei allergischen Hautkrankheiten. Dermat. Wchnschr. 100:441, Apr. 20, 1935.
- Unspezifische Desensibilsierung durch Diät bei allergischen Hautkrankheiten. Dermat. Wchnschr. 100:478, Apr. 27, 1935.
- Bemerkungen zum Aufsatz von Neumann "Ernährung der Tuberkulösen". Wien. Klin. Wchnschr. 48:272-273, Mar. 1, 1935.
- Rückbildung von Entzündungen bei Gerson-Diät unter besonderer Berücksichtigung der Tuberkulösen Entzündung. Wien. Klin. Wchnschr. 48:847-853, Jun. 21, 1935.
- Anmerkung zur obigen Ausführung von W. Newmann. Wien. Klin. Wchnschr. 48:1069, Aug. 23, 1935.
- ; von Weisl, W. Lebermedikamentur bei der Diättherapie chronischer Krankheiten. Wien. med. Wchnschr. 85:1095-1098, Sep. 28, 1935.
- ; von Weisl, W. Flüssigkeitsreiche Kalidiät als Therapie bei cardiorenaler Insuffizienz. Münch. med. Wochnschr. 82:571-574, Apr. 11, 1935.
Feeding the German Army. New York State J. Med. 41(13):1471-1476, Jul. 1, 1941.
Some aspects of the problem of fatigue. Med. Record. 156(6):341, 1943.
Dietary considerations in malignant neoplastic disease, A Preliminary Report. Rev. Gastroenterol. 12:419-425, Nov.-Dec. 1945.
Case histories of ten cancer patients: clinical observations, theoretical considerations and summary. National Archives, Center for Legislative Archives, Rec. Grp. 46, Rec. US Senate, Papers Relating to Specific Bills and Resolutions, S.1875, 79th Cong., 2nd Session. Box 110, 8E2 24/14/4, Jul. 1946.
The Jew and Diet. The Jewish Forum, New York City, Apr. 1948.
Effects of combined dietary regime on patients with malignant tumors. Exper. Med. & Surg. 7:299-317, Nov. 1949.
- Theorie der diätetisch-medikamentösen Krebs-Behandlung. Der Wendepunkt, Zürich, Switzerland, XXVI(12):379-386, Nov. 1949. (Theory of dietetic-medication in cancer treatment.)
- Kein Krebs bei normalem Stoffwechsel; Ergebnisse einer speziellen Therapie. Med. Klin. 49(5):175-179, Jan. 29, 1954. (No cancer in normal metabolism.)
- Krebskrankheit, ein Problem das Stoffwechsels. Med. Klin. 49(26):1028-1032, Jun. 25, 1954. (Cancer, a problem of metabolism.)
- Zur medikamentösen Behandlung Krebskranker nach Gerson. Med. Klin. 49(49):1977-1978, 1954. (On the medication treatment of cancer patients after Gerson.)
- A New Therapeutical Approach to Cancer. Herald of Health, Apr. 1957.
- Cancer - Reflected Symptom of Abnormal Metabolism. Let’s Live Magazine, Los Angeles, CA, 1957.
A Cancer Therapy: Results of 50 Cases. Whittier Books, New York City, NY, 1958.
The cure of advanced cancer by diet therapy : a summary of 30 years of clinical experimentation. Physiol. Chem. Phys. 10 (5):449-464, 1978.

The following is an article that appeared in Prevention Magazine in August 1955. Though not an article by Dr. Gerson, it is an article in a respected health magazine about Dr. Gerson's therapy.

The Gerson Treatment for CancerPrevention Magazine, Aug. 1955.




Postări populare

Total Pageviews